Mafia lucrurilor simple

         E bine să scrii lucruri care urmează să te bântuie; uitându-te înapoi realizezi pe moment ce trece că oamenii se schimbă. (le inspirational quote le)



   Mă uitam în mod haotic pe cutia de chibrit /e/ \uri\ cumpărată semi-angro de la magazinul din colțul unui bungalow în timp ce mă minunam de cât de scurte pot fi unele drumuri în compania potrivită. Astea da chibrituri:cu extra fosfor. Ardeau superb. Și la fel de pertinente erau cele două reclame de pe cutie: "Firmă Germania mașini second hand" și "Transport mărfuri grele". E de la sine înțeles că această cutie păstra viu un mini ecosistem mafiot în care individul cumpără mașina din Nemția și o transportă cu firma de pe fața cealaltă. Și era amuzant că e vorba de o cutie de chibrituri. Adică, îmi pot imagina doi mafioți italieni nu foarte inteligenți cu buze groase și ochi mijiți care pun la cale o ofertă irefutabilă pentru "babbei"pornind de la cutiuța asta recuperată de la vreun răuplatnic rămas rece. Pentru extra dramatism, amândoi ar fuma cu poftă din trabucele lor stereotipice. Și că veni vorba de trabuc, drama la români legată de terminologie e cel puțin amuzantă. Ciggarette < Ciggar
Țigaretă > Țigară > Trabuc. Din ce îmi amintesc eu foarte vag, trabucul era o armă turcească similară cu alea din desene animate care scotea un norișor de fum atunci când aghiotantul o declanșa. Sigur, de ce să nu asociem cancerul cu dușmanul, right? Și că veni vorba de tutun, Societatea Naţională Tutunul Românesc reintră în atenția știrilor nonșalante amenințând din nou că intră în faliment. Adevărul e că nu știu câtă lume mai ia lecții de geografie cu Carpați și Snagov. Și totodată e trist să te gândești la ipocrizia unei societăți care și-a atribuit drept de viață și de moarte asupra unei plante. Așa ca la hamei și maricica filter minus. Într-o lume ideală ar trebui să pot cumpăra tutun de la piață alături de lapte, ouă și ceapă. Nu vreau să aud nimic despre cât de dăunătoare sunt viciile întrucât am ajuns la concluzia că sunt necesare pentru umanitate (și romgleza poate fi considerată un viciu).For the sake of argument, imagine you are a hard working peasant, sweating on your land, all alone with your thoughts. Day after day, week after week, riot after lords. And you're just talking to yourself all day. You're analyzing all the stuff that comes through your mind. your wife seems a bit nervous today and your kids are sick. The landlord wants a bigger tribute and your horse suffers from famine. The sheer amount of time you spend doing nothing with your mind is terrible. Thank God you got some wine back home that will make you happy in a jiffy. See what I did there? Și totodată sunt de părere că viciile sunt strâns legate de necesitatea omului de a avea un bine acolo undeva, care să îl aștepte indiferent de situație. Omul, în primitivismul lui a realizat că răul absolut poate exista dincolo de controlul său însă binele nu. Binele e făcut de om așa că pentru cei mai slabi de suflet a apărut Dumnezeul intangibil drept judecător. Pentru om au apărut legile și tot pentru om a apărut iubirea ca bine de netăgăduit (wow snigger you went 180 with your speech).
*într-o voce de reporter Radio România Actualităț* În continuarea acestui program voi arunca cuvinte care au sens : memetică, dominarea viciului, căderea în visare, automatizarea și șomerii fără vină.
Mai avem oare povești de spus?

(wither) With her

I could breathe as if my lungs where whole again.
I could sleep like a baby.
I could smile like I'm permanently high.
I could live and let live.
I could be myself, no strings attached.
I could dance.
I could cook.
I could pick up the accordion and play.
I could talk the talk and walk the talk.
I could bring art to life.
I could fight.
I could be there.
                                                                                                                                        But then again
Cigarettes are to blame.
I should stop drinking coffee before bedtime.
My muscles hurt if I smile.
Others wouldn't do the same.
That might be  pointless for others and painful for me.  
Sadly there's that story of me promising never to do that again.
Nobody would appreciate.
That would only hurt when I think that there's nobody in this darn country to learn from.
That would make me gain enemies like it always did.
I would be demoralized of the long road ahead.
Tho I am a pacifist.
It's irrelevant.

Smooth blue train

    Truth burns smooth, strange heat.
Silver love awakes but broads love to sing.
       Burned hands turn to tarmac.

Wiseguy freezes 

The twisted clouds sing.

Returning, my gunfire waits.

Purple hunted, old dames sleep.

A triumph turns yet priests sleep.

Naive mature rats stagger 

Lively passengers hug and sneeze hotly, wet. 

  

My name is Big Data

And I am here to stay



   Azi, doar azi, ca experiment, am să scriu cu diacritice. În general folosesc diacritice atunci când vreau să fiu înțeles și de persoanele încuiate care în lipsă de argument, se leagă de Româna mea.(sau atunci când gluma pare nesărată fără un pic de slavism ȘaiDiriDiDiriDa XDDD). Stăteam în spatele unui semafor pentru că acolo era singura insulă de umbră de care mă puteam bucura. Mă amuza că dacă întrebai vreunul din polițiștii care îngreunau traficul în perioada în care Joe Biden era în România, unii ți-ar fi spus nonșalant că blocajul era datorat unei procesiuni a BOR-ului. Dar dacă putem să ne amintim că Ponta se întâlnea cu nuș ce Preafericit acum ceva timp, mai că mi se pare ironică sincronizarea procesiunii ăsteia. Și astfel am profitat încă odată de puterea speculației amestecată cu fenomenul de Big Data. Încă e neclară analogia? Mai arunc un exemplu. Azi, acum o oră m-am logat pe dashboard-ul blogului meu numai ca să văd ce se mai întâmplă. Șocul pe care l-am trăit când am văzut explozia de vizualizări de azi a fost de scurtă durată : o metodă prin care unele produse capătă publicitate utilă și gratuită este păcălirea boților analitici ai google. Așa se explică de ce din cei 40j de vizitatori azi (vezi poza 1) , 37 de vizitatori erau defapt un singur bot care mă convingea pe mine să dau search după identificatorul modificat (PhantomJS,vezi poza 2). Astfel le-am generat o vizualizare organică (adică reală, aia care face bani celor care câștigă din publicitate). Doar că eu probabil că nu sunt singurul.   
   

   Tot neclar? Atunci ar fi bine să renunți a îmi citi postul. Nu de alta dar ne amăgim amândoi. Tu pe de o parte pentru că ai impresia că eu sunt idiotul (și d-abea aștepți să îmi pui o etichetă nasoală) și eu pentru că trăiesc cu impresia că am iluminat mintea cuiva doritor (când defapt am atras un view irelevant).
*leaves blogspot open and goes outside for inspiration*
*returns after 10 hours*

   Boschetarii știu ce știu atunci când stau în parc întinși pe bancă. Imaginația zburdă mai bine atunci când ești deconectat de oricealtceva. Eu de exemplu mă simțeam de parcă aș fi stat pe bancheta plină de arcuri ieșite din spatele unei Dacii. Deja conștientizam că banca aia îmi juca feste, însă mirosul de textile prăfuite combinat cu razele soarelui pe care le vedeam prin ochii închiși îmi dădeau o senzație de protecție psihologică totală, de parcă ar fi fost un geam acolo în aula minții mele(nu știu sensul exact al cuvântului aulă dar mie mi se pare amuzant).

   Dacă individul din Brigada Gay-lor Simpatici nu m-ar fi mustrat pe motiv că murdăresc banca, probabil că visarea mea ar fi fost neîntreruptă. Și tot atunci m-a lovit cel mai bun exemplu care să definească fenomenul de Big Data pentru oricine. Să ne imaginăm că ne aflăm în Maine, un ținut care apare obsedant de des în scrierile unui anumit american. Undeva, într-un cartier format numai din cul-de-sac-uri pline de case în stilul corespunzător al visului american, se află un moșneag bătrân. Acest boșorog fost polițist are în casă (mai bine zis în , pe, sub) o grămadă de bucăți mici de ziare și reviste cu semne din hârtie fragilizată de trecerea timpului (sau de mâini curioase). Are o cameră obscură în care stă și citește toată ziua. Cărți. Ziare. Reviste. Chiar și reclame. Ascultă muzică toată ziua și își notează într-un carnețoi toate referințele posibile. Ăsta e omul Google varianta 0.001 Closed Beta Testing. Ăsta e The Sage. Dar în mañana următoare moșul e găsit aproape mort la etajul unui bar intoxicat de căldura purifiantă a 50 de grade Celsius răspândite cu spor de un ventilator leneș de cofetărie pe ritmul unei melodii de la Portishead. În ultimile sale momente de viață acesta urlă încet următoarele: OUR INTERNAL MUSIC LISTENS TO DIFFERENT VOICES.But please follow...Fain scenariu de film ar fi ăsta. Ca să respectăm tipicul Maine-ului, în poveste ar fi apărut niște nepoți băgăcioși care ar fi explorat casa bătrânului dar n-am chef. Idea e că tot ce avea moșul ăsta ori îi ajută pe nepoței să rezolve misterul sau se duce de râpă într-un accident care cuprinde 3 plozi băgăcioși care au început să se distreze cu focul.   
   Dăm click pe update și aflăm că există varianta mai simplă și superbă, 1.0 numită motor de căutare pe Internet. Primele efecte pozitive ale navigării internetului prin intermediul unui motor de căutare fac referire la demistificarea și categorisirea eficientă a informațiilor. Istoria e istorie, conspirația e conspirație, porn-ul e porn și tot așa. Toate informațiile necesare și nenecesare sunt așezate pe ecranul nostru fără să fim nevoiți să ne transformăm în moșneagul de mai devreme pentru un dram de informație. Fast forward ~10 ani mai încolo și deja conceptul de versiune e demodat. Dar de amorul referențierilor viitoare , varianta 2.0 a navigării internetului se face în mare parte prin motoare de căutare și platforme de căutare (Google and Facebook models). Acum ce mă amuză sincer e naivitatea maselor care chiar cred că amprenta digitală e ceva ce poate sta ascunsă (Internet Service Provider-ul tău poate afla dacă asculți sunetul de la filmele porno dar nu o face că e băiat finuț). Revenind la scenariul general cu moșul de mai devreme, imaginați-vă cum ar fi dacă v-aș spune că moșul avea și o bibliotecă publică foarte meticulos organizată la care are access întreg orășelul în care trăiește. Și dacă vă spun că moșul pe deasupra știa și cele mai noi bârfe pe care le vindea pe bani grei ziarelor locale(nu de alta, dar orășenii îi mai scăpau câte o vorbă ce putea lega speculațiile între ele)? Serios, puneți-vă în locul moșului sau a companiei care știe mai multe despre tine decât credeai! Voi nu ați face la fel dacă o companie mare de publicitate vine și vă plătește bani grei pentru informațiile pe care le colectați meticulos și gratuit? Mai nasoală e situația atunci când statul vine și cere informațiile astea. Nu de alta dar statele lumii nu vor să îți vândă pastile de slăbit și bilete la concert. Guvernul vrea control absolut întrucât tehnologia de astăzi permite un totalitarism la care nici Gestapo-ul nu putea să viseze sau o libertate anarhistă. Și așa deci, moșul vinde tot ce poate către stat, nu de alta dar a aflat de la alți moși posesori de biblioteci că dacă nu se supune, riscă să devină următorul VK. Iar de aici până la Watergate-ul secolului 21 nu mai era decât un Snowden de parcurs. Acum sper că conceptul de Big Data e clar. Ăsta e conceptul care face referință la manipularea de date în cantități enorme din care o entitate poate extrage o speculație validă pe caz general, care îi oferă opțiunea de a specializa căutarea către ținte precise. E arma noului val. Ăsta e căcatul.
   Dar hei, ce putem face ca să reglementăm astfel de orori?! Cum facem să punem punct la o astfel de supraveghere globală? Scurt/2: Greu! Nu doar din cauza conflictului de interese financiare ci și din cauza faptului că internetul a funcționat în mare parte ca o extensie a conștiinței colective umane(piraterie, exprimare liberă, hacktivism, porn, cultură, știri, cumpărături) e extrem de greu să împingi legi care să proptească în loc cea ce numim noi azi Internet. Ne place pentru că avem access la tot ce altădată era aproape imposibil. Dar nu ne place că există și interese meschine în spatele acestei revelații mai mari decât Renașterea dpdv al impactului asupra umanității. Și aparent tot internetul vuiește de cum Uniunea Europeană a adăugat încă un punct in plus al războiului cultural Old World vs New World: în UE poți cere să fi șters de pe net (față de diabolica Americă în care banul face legea cică, de parcă UE ar avea tupeul să îmi spună că ei nu au făcut parte din schemele de tip NSA) . Și stau să mă gândesc dacă chiar vreau ca informația nefiltrată și liberă să poată fi ștearsă de pe internet printr-o simplă cerere. #RIP#NetNeutrality 
  

Șalele îndurerate de râs

Aseara am visat cele 4 chestii. 

1. Eram coleg de camera in camin cu o fata cu paralizie cerebrala . Se târa pe jos si trebuia s-o tin de umeri sau de maini ca sa se poata tine pe picioare. 

2. L-am pupat pe ceafa pe Iliescu si pe cpt. Picard pe chelie ca asa mi-a zis Horatiu Malaele. 

3. Am rostogolit cu mainile un trabant de lux in care era P. Diddy. Deasupra, avea legate bucati de mobilier pe care le-am furat. Taximetristul cu care le-am carat nu cunostea deloc orasul. 

4. Intr-o bucatarie cu multi asiatici. Sunt multe ochiuri de aragaze pe un fel de tejghea lunga unde astia isi fac de mancare. Dedesubtul tejghelii sunt wc-uri. Am vrut sa ma cac si eu dar nu incapeam sub tejghea.

Coincidenta face ca aseara am baut 4 Golden Brau fara alcool. Ultima oara cand am baut una, am visat ca am aprins un casetofon si a aparut in fata mea o femeie inalta de vreo 60cm, aproape goala, care dansa. De ce pula mea dati bani pe psihedelice cand puteti sa beti un Golden Brau fara alcool?

Bancul fraierilor noi!

    "Uite frate ce țânțar m-a mușcat" face puștiul din inexistentul mușchi al brațului în timp ce toți colegii de generală îl aclamă. Genul ăla de glumă pe care o fac ăia tari. O copilărie,
   O copilărie care devine glumă înrădăcinată de făcut la o bere cu prietenii, 10 ani mai târziu.
   O glumă care mai târziu, făcută în fața persoanei corecte, poate părea gluma inocent de fatală cu care destinele se schimbă. Deci practic gluma nu e proastă și nici fraierii nu sunt noi. Doar trece timpul...

Trafic situațional

(or how to stop thinking about you in order to seize the day)

   Uită-te pă geam omule. E cerul senin și bate un vânt cald. Aproape că ai zice că totul e vacanță. Aproape. Pufăiam din țigară fără interes în stația de autobuz;e un fel de summoning feature! Mai bine arunc o țigară atunci când vine autobuzul decât să mă plictisesc și să rabd până vine. Și de obicei ajung să arunc țigara pe jumătate fumată. Dar azi nu: azi, dintre toate coincidențele, primesc o țigară rulată de la un amic în intervalul celor 5 secunde până la urcare. Nu se întâmplă în fiecare zi așa ceva. 

300. Eram calm. Îmi aminteam că individul ăla avea o soluție amuzantă anticriză : colecta chiștoacele neterminate de pe stradă, tăia cu foarfeca ce era inutil și își rula o țigaretă cu materialul refuzat de alții!
Intru prin ușa din față și adopt cea ce eu numesc "poziția șmecherului" : sprijinit de geamul de la ușa din față, mă uit drept înainte. În timp ce toată lumea stătea sardinic în martirul trasnportului în comun, eu aveam tot spațiul din lume și pe deasupra eram și tipul de treabă care lăsa lumea să intre sau să iasă. Uneori e bine să te bucuri de lucrurile mici din viață cu atitudinea degajată a unui timelapse.
"Bunico,supa de la grădi pe care am mâncato azi era supă pasată de legume!"

"Și ai mâncat-o?Că acasă faci mofturi!"

"Nu buni, că asta era d-aia făra legume!"
Mă amuza că mă regăseam în logica aia: când eram mic credeam că supa pasată de legume e un fel de supă mărinimoasă care mă scutea de chinul legumelor nasoale.
   Cobor la Romană. Merg spre stația de 86 și încep să fumez fericit din țigara care până atunci se plictisea în mâinile mele. Undeva la stânga era un puști care se holba lung la o poză miniaturală din activa fereastră de chat de pe intelifon. Asta mi-a amintit de un tip care mi se lăuda cum economisește trafic în roaming nedeschizând poza întreagă, miniatura fiind de ajuns pentru a îi satisface curiozitatea. Mă amuza că treaba asta se întâmpla pe vremea Nokia Communicator-ului. Azi când primești o poză,e deja descărcată local, deci acest mic life hack e acum demodat. În fața mea trecea acum un Ford Mustang superb la al cărui volan se afla un tip tare. Un tip înconjurat de diverse gadgeturi în universul lui al cărui număr de înmatriculare avea literele UNX. În spate se afla un Chrysler family van pe care scria Microsoft. Oricât ai vrea să nu faci legătura, e imposibil. Dar hei, uite autobuzul plin de trolli, numitul 86. Ușa din față: o babă foarte dotată iese, rostind teribil de zgomotos că "Soțul Mirelei e foarte gras!". Cât de nasol!
   Vine stația lu' Madgearu! Pe geam se zărea un puști (pe care nu am cum să îl numesc decât stereotipul ratatului) care pufăia o făcătură de trabuc cu gust de dulciuri din copilărie în timp ce băieții șmecheri îl priveau cu admirație. Într-adevăr!Dar tre' să fac loc, stați dom'le , ce vă-mpingeți? În locul meu de șmecher din fața troleibuzului acum se afla un individ cu trăsături comune care vorbea tare la telefon; genul ăla de om care vorbește cu putere oriunde s-ar afla!
"Frate, sunt medic RATB de ani de zile și e imposibil să mă plătească cu 1000 de lei. Un șofer are dublu, și măcar de și-ar face treaba toți! Pe vremea la cum îi zicea..."
"ITB" zic eu vinovat, deși nu am fost părtaș la astfel de vremuri.
"ITB, merci. Pe vremea lu' răposatu' cum se putea?"Ce nasoală viața unor oameni. Mă uitam la podea: nu vroiam să calc pe nimeni. Și pentru că am un talent nebănuit de observație, ochii îmi cad pe cea ce părea să fie o stație de emisie recepție.
DISPECERZARE ITB Fabricat de Institutul Politehnic. Blast from the past! Din dreapta acum se auzea sunetul unui Mercedes alb suferind. Aici e stația mea!
   

resurrect a gaME

   In fiecare noapte, aproape inevitabil, primesc o invitatie trista pe Steam. Un individ cu username-ul "ME" ma invita sa joc cu el cateva runde din acum defunctul joc numit Breach. Nu am chef mereu si ma simt vinovat ca il refuz. Ne-am cunoscut pe forumurile Steam pe vremea cand fanbase-ul pentru acest joc nu murise inca, desi compania care crease acest joc facuse acest pas in neant. Eram tare incantati ca inca exista oameni care apreciaza joculetul asta desi e departe de a fi un joc bun sau macar un joc terminat.
   Short history before I continue, jocul Breach e un joc multiplayer al carui singur avantaj era motorul grafic eficient si environment-ul destructibil pana la nivele comice. A aparut pe Steam inainte de Call of Duty Black Ops, un joc pe care il asteptam cu sufletul la gura pe vremea aia. Si era doar 10 euro, asa ca am zis ca merita incercat. De amorul discutiei pot spune ca joculetul asta ma tinuse ocupat cateva ore, dar apoi a aparut CODBlops asa ca Breach went into oblivion. Some 3 years later am redescoerit ca detin acest joc si am zis ca ar merita sa ii dau o a doua sansa. Trei ore mai tarziu realizam ca acest joc nu mai e de vanzare pe Steam si ca nu mai exista nici macar un Master Server List la care sa putem indexa noi servere(jocul fiind multiplayer only). So I was virtually left with a digital relic, a game of a bygone era of functionality and that saddened me. Un an mai tarziu Steam introduce Steam Community Hub, ocazie cu care aflu ca acest joc inca are fani activi si din vorba in vorba ajungem sa repunem componenta vitala de multiplayer la lucru. Si pentru prima oara in existenta acestui joc, oamenii se distrau de minune si totul parea sa mearga bine. Evident, si acele zile au trecut si lumea iar si-a pierdut interesul, dar acest individ cu user-ul ME inca exista. Sta zilnic vreo 3 ore si se distreaza pe serverul lui, singur. Face trickshots pe mapa, distruge mapa si se simte bine. Ma rog, aproape bine. Singuratatea il distruge si spera ca macar unul din oamenii din jurul lui sa ii acorde 15 minute din viata lor pentru a reinvia aceasta obsesie sordida. Dupa ce termin de scris aceasta postare sper sa il mai prind online. Si cu aceasi ocazie vreau sa anunt lansarea unui proiect personal numit Resurrect A Game. Titlul e self explanatory, dar sper sa atrag atentia celor 2-3 cititori dedicati ai mei printr-un simplu like pe minuscula insula internautica prin care sper sa reusesc sa atrag atentia comunitatii de gameri asupra jocurilor care merita o a doua sansa sau asupra jocurilor care au fost categorisite prost si lasate uitarii.

Game On!

Till death does its p.art

   Nu am pretentii. Nu am mai scris de mult. Multe s-au intamplat in ultima vreme. Deschid browserul, blogspot.com. Nimic nou. 12k total views in some crooked times.New Post, new title, drop 3 rows, make 3 spaces. Am stat nitel pe loc. Gandurile urla atunci cand stai pe loc. Idei peste idei, imagini, sentimente si universuri paralele. What if? Lately I've been dreaming. After a long period of time where my sleep would only be interrupted by a catastrophic event, my brain finally got the courage to dream. An old recursive dream erupted with the power of all your childhood memories at once. It's a simple dream, I dream colors. Just plain vivid colors that cover my eyesight. It's a start, you know? I hear people talking about their awkward dreams of actions and people and feelings and sweat and frantic eye movement.All I got was a screen test running right in front of my mind while my thoughts traveled to simpler times. It was shocking.I could see two things at a time.They where all there, smiling and laughing. It's quite hard right now to decide if the dream is currently continuing as I type or it was there, waiting for me to remember it. Some things cannot be repaired. Some things disappear. I'd wish I could just go back. Forget all the stuff that happened and simply go back. I have an uncanny feeling of emptiness. As my social interactions grow cold, I realize how much has been taken away from me at the exact moment in time when I would of needed it the most. The saddest moment I had was the one where people would start to ignore me. Even worse, people would start to hate me. People I appreciated. People I cared about, in my stupid manner. Life starts out simple. And it carries on for a while with that impression. But then again, life is a cruel murderer. The more you wish for something to be real,the faster it gets stabbed right in front of your soul. I could go on with how our society does nothing more than complement life's deadly habits, but that's a thing all of us get to understand sooner or later. What have I become? I started a few things in my life, but few had continuity. And I feel like I murdered the brain's newborn with a deadly accuracy every time I would just give up. Dust can be smothered with some cloth, but the state of existence is the same! So why do I get ideas that want to burst out of my head when all I can do is watch time pass me by as I end up realizing I can't do nothing alone? Why torture me with things of mesmerizing qualities and possibilities when in the end, it all ends the same: like a book in a crowded dusty bookshelf?
   Sure, I could try to encourage myself, I could try to find people that go through the same never ending feeling. I could try to repair what can still be repaired, I need my hope back. I need my friends back. But everyone goes away, in the end. And if you know me, you stay the hell away from me! It's hard to carry a burden nobody seems willing to understand. It's quite sad to see stupid reasons tearing holes. Humans are indeed the worst drug of all times. Everyone I know seems to know me. Everybody seems to treat me like some sort of murder case to witch they already saw the ending. To some, I am the person with a what-the-fuck-ever attitude. To some, I am a lazy intelligent being. To some, I am the most dreadful person casting shadow to this earth. But I don't find myself inside those lines.
   I am a twisted little being. I adore the feeling you get when you realize it was all a dream. Turn back.