Friday, March 21, 2014
Bancul fraierilor noi!
"Uite frate ce țânțar m-a mușcat" face puștiul din inexistentul mușchi al brațului în timp ce toți colegii de generală îl aclamă. Genul ăla de glumă pe care o fac ăia tari. O copilărie,
O copilărie care devine glumă înrădăcinată de făcut la o bere cu prietenii, 10 ani mai târziu.
O glumă care mai târziu, făcută în fața persoanei corecte, poate părea gluma inocent de fatală cu care destinele se schimbă. Deci practic gluma nu e proastă și nici fraierii nu sunt noi. Doar trece timpul...
Trafic situațional
(or how to stop thinking about you in order to seize the day)
Uită-te pă geam omule. E cerul senin și bate un vânt cald. Aproape că ai zice că totul e vacanță. Aproape. Pufăiam din țigară fără interes în stația de autobuz;e un fel de summoning feature! Mai bine arunc o țigară atunci când vine autobuzul decât să mă plictisesc și să rabd până vine. Și de obicei ajung să arunc țigara pe jumătate fumată. Dar azi nu: azi, dintre toate coincidențele, primesc o țigară rulată de la un amic în intervalul celor 5 secunde până la urcare. Nu se întâmplă în fiecare zi așa ceva.
300. Eram calm. Îmi aminteam că individul ăla avea o soluție amuzantă anticriză : colecta chiștoacele neterminate de pe stradă, tăia cu foarfeca ce era inutil și își rula o țigaretă cu materialul refuzat de alții!
Intru prin ușa din față și adopt cea ce eu numesc "poziția șmecherului" : sprijinit de geamul de la ușa din față, mă uit drept înainte. În timp ce toată lumea stătea sardinic în martirul trasnportului în comun, eu aveam tot spațiul din lume și pe deasupra eram și tipul de treabă care lăsa lumea să intre sau să iasă. Uneori e bine să te bucuri de lucrurile mici din viață cu atitudinea degajată a unui timelapse.
"Bunico,supa de la grădi pe care am mâncato azi era supă pasată de legume!"
Intru prin ușa din față și adopt cea ce eu numesc "poziția șmecherului" : sprijinit de geamul de la ușa din față, mă uit drept înainte. În timp ce toată lumea stătea sardinic în martirul trasnportului în comun, eu aveam tot spațiul din lume și pe deasupra eram și tipul de treabă care lăsa lumea să intre sau să iasă. Uneori e bine să te bucuri de lucrurile mici din viață cu atitudinea degajată a unui timelapse.
"Bunico,supa de la grădi pe care am mâncato azi era supă pasată de legume!"
"Și ai mâncat-o?Că acasă faci mofturi!"
"Nu buni, că asta era d-aia făra legume!"
Mă amuza că mă regăseam în logica aia: când eram mic credeam că supa pasată de legume e un fel de supă mărinimoasă care mă scutea de chinul legumelor nasoale.
Cobor la Romană. Merg spre stația de 86 și încep să fumez fericit din țigara care până atunci se plictisea în mâinile mele. Undeva la stânga era un puști care se holba lung la o poză miniaturală din activa fereastră de chat de pe intelifon. Asta mi-a amintit de un tip care mi se lăuda cum economisește trafic în roaming nedeschizând poza întreagă, miniatura fiind de ajuns pentru a îi satisface curiozitatea. Mă amuza că treaba asta se întâmpla pe vremea Nokia Communicator-ului. Azi când primești o poză,e deja descărcată local, deci acest mic life hack e acum demodat. În fața mea trecea acum un Ford Mustang superb la al cărui volan se afla un tip tare. Un tip înconjurat de diverse gadgeturi în universul lui al cărui număr de înmatriculare avea literele UNX. În spate se afla un Chrysler family van pe care scria Microsoft. Oricât ai vrea să nu faci legătura, e imposibil. Dar hei, uite autobuzul plin de trolli, numitul 86. Ușa din față: o babă foarte dotată iese, rostind teribil de zgomotos că "Soțul Mirelei e foarte gras!". Cât de nasol!
Vine stația lu' Madgearu! Pe geam se zărea un puști (pe care nu am cum să îl numesc decât stereotipul ratatului) care pufăia o făcătură de trabuc cu gust de dulciuri din copilărie în timp ce băieții șmecheri îl priveau cu admirație. Într-adevăr!Dar tre' să fac loc, stați dom'le , ce vă-mpingeți? În locul meu de șmecher din fața troleibuzului acum se afla un individ cu trăsături comune care vorbea tare la telefon; genul ăla de om care vorbește cu putere oriunde s-ar afla!
"Frate, sunt medic RATB de ani de zile și e imposibil să mă plătească cu 1000 de lei. Un șofer are dublu, și măcar de și-ar face treaba toți! Pe vremea la cum îi zicea..."
"ITB" zic eu vinovat, deși nu am fost părtaș la astfel de vremuri.
"ITB, merci. Pe vremea lu' răposatu' cum se putea?"Ce nasoală viața unor oameni. Mă uitam la podea: nu vroiam să calc pe nimeni. Și pentru că am un talent nebănuit de observație, ochii îmi cad pe cea ce părea să fie o stație de emisie recepție.
DISPECERZARE ITB Fabricat de Institutul Politehnic. Blast from the past! Din dreapta acum se auzea sunetul unui Mercedes alb suferind. Aici e stația mea!
Mă amuza că mă regăseam în logica aia: când eram mic credeam că supa pasată de legume e un fel de supă mărinimoasă care mă scutea de chinul legumelor nasoale.
Cobor la Romană. Merg spre stația de 86 și încep să fumez fericit din țigara care până atunci se plictisea în mâinile mele. Undeva la stânga era un puști care se holba lung la o poză miniaturală din activa fereastră de chat de pe intelifon. Asta mi-a amintit de un tip care mi se lăuda cum economisește trafic în roaming nedeschizând poza întreagă, miniatura fiind de ajuns pentru a îi satisface curiozitatea. Mă amuza că treaba asta se întâmpla pe vremea Nokia Communicator-ului. Azi când primești o poză,e deja descărcată local, deci acest mic life hack e acum demodat. În fața mea trecea acum un Ford Mustang superb la al cărui volan se afla un tip tare. Un tip înconjurat de diverse gadgeturi în universul lui al cărui număr de înmatriculare avea literele UNX. În spate se afla un Chrysler family van pe care scria Microsoft. Oricât ai vrea să nu faci legătura, e imposibil. Dar hei, uite autobuzul plin de trolli, numitul 86. Ușa din față: o babă foarte dotată iese, rostind teribil de zgomotos că "Soțul Mirelei e foarte gras!". Cât de nasol!
Vine stația lu' Madgearu! Pe geam se zărea un puști (pe care nu am cum să îl numesc decât stereotipul ratatului) care pufăia o făcătură de trabuc cu gust de dulciuri din copilărie în timp ce băieții șmecheri îl priveau cu admirație. Într-adevăr!Dar tre' să fac loc, stați dom'le , ce vă-mpingeți? În locul meu de șmecher din fața troleibuzului acum se afla un individ cu trăsături comune care vorbea tare la telefon; genul ăla de om care vorbește cu putere oriunde s-ar afla!
"Frate, sunt medic RATB de ani de zile și e imposibil să mă plătească cu 1000 de lei. Un șofer are dublu, și măcar de și-ar face treaba toți! Pe vremea la cum îi zicea..."
"ITB" zic eu vinovat, deși nu am fost părtaș la astfel de vremuri.
"ITB, merci. Pe vremea lu' răposatu' cum se putea?"Ce nasoală viața unor oameni. Mă uitam la podea: nu vroiam să calc pe nimeni. Și pentru că am un talent nebănuit de observație, ochii îmi cad pe cea ce părea să fie o stație de emisie recepție.
DISPECERZARE ITB Fabricat de Institutul Politehnic. Blast from the past! Din dreapta acum se auzea sunetul unui Mercedes alb suferind. Aici e stația mea!
Subscribe to:
Posts (Atom)
