Legacy me

  It's funny how current PC motherboards keep a legacy connector , just in case someone wants to be nostalgic and plug in through that PRN port a linear printer or a cassette reader through that versatile serial port in order to play old timer games , reversing the tape half game through . I never fully understood why design technology with such a port. And it's funny how only the motherboard producers still think of such an add-on since any other chipset producer wouldn't implement such an I/O. It's funny because it's the Mother board. It's funny because this particular piece is acting like a really good mother , accepting all it's awkward creations in one universal family although some of them might never be used again to their former glory and some may be abused to the extent of death. Electronic death that is. And I feel about myself the same way. I feel like an oddly shaped port that rapidly got replaced by the 4 dimension existing USB. And if it was by me , I'dd wish I'd be the connector for only one specific component. That way , people would reach out with their pesky fingers at me and say "hey look , it's that guy!" . But then , that's a big fat lie. People mostly do that , when they want to exagerate about what they really meant.
   Si m-am manjit destul de engleza , e ok. M-am calmat. Dar tot mi-as dori sa fiu un port dragut si vechi in spatele unui calculator. Asa , de forma , ca atunci cand lumea se va uita la mine , o melodie de genul sa le cante in cap. Ma gandesc ca asa , indiferent de ce se intampla , I will live forever more. Nu are rost sa ma chinui sa accept noul. Uite , stateam sa ma gandesc , viata mea a trecut de la analog la digital foarte rapid , de la caseta si discheta la cd , flash si mai nou "cloud storage" aproape instant. Dar nu ma simt prea bine cu ultima "inventie". Cloud storage. O priveliste atat de sadica. Blade Runner Blues. Cititorul si-ar putea inchipui ca e vorba de un spatiu de stocare vivace , integrabil , luminos , dar fizic vorbind , un beci slab iluminat e the way to go. Un beci slab iluminat , uscat , prafuit , plin de fire si fiare. Un beci slab iluminat , uscat , prafuit , plin de fire si fiare care este controlat de interesul meschin de a nu iti mai lasa la indemana nimic. Nu imi pot inchipui o viata in care sa traiesc doar cu aroma existentei. Si nu , aici nu e vorba de materialismul meu , ci de dorinta alteia de a-mi proiecta o holograma care sa ma tina static si in transa. Asa , ca si cum totul ar fi la fel , ba chiar mai bine. Dar atunci cand intind ochiul atotvazator dincolo de panza vivace a iluziei , fumul dispare.

Don't change. Don't grow up. Don't do anything you are inexplicably obliged to do so. Find a reason , question the answer and never give up.

Pret fara loc

 


     Mergi singur. E seara. Felinare la stanga si la dreapta. Cateva creaturi de noapte zburda fericite langa caldura electrizanta. Ceata nu iti permite sa vezi prea departe dar drumul e cunoscut. Masini. E o lume de culori. Inimi ruginite isi fac loc prin venele orasului. Continui sa mergi.
     Mergi ademenit de valul tentatiei , aproape ignorand magnetismul orasului. Mergi dincolo de bine si rau. Fetele anonime privesc prin tine iar tu nu poti sa faci altceva decat sa fauresti stele si razboi. Esti permanent conectat dar acum , simti ca esti liber. Simti umiditatea serii pe varful degetelor. Fumul satisfacator din tigara ta te lasa sa visezi in continuare. Vantul nu bate dar nici nu ai vrea asta.
     Static. E perfect acum. Fulgerul metalic din inima ta doreste sa izbucneasca , si cumva , imaginatia ta reuseste sa ii ofere uneltele necesare. Te framanti nervos , mergi zgomotos pe caldaram. In fata ta un semafor; il ignori. Viata are prioritate deci masinile pot sa mai astepte.
     Si totusi asteptarea omoara. Te gandesti ca ai fremata nervos din picioare in timp ce ochii tai ar cauta o scapare din monoton. Dar nu esti tu nefericitul care trebuie sa astepte. Platesti intrarea ventriculara a inimii. Trepte. Nu multe , nu putine;potrivite. Tremuri sa atingi. Dincolo de ascensiune , esti un face-tot miraculos. Lumea ta chiar e a ta. Dar ce te faci atunci cand regatele se ciocnesc?
   
     Iesi axfesiat .Pretul nu include si locul. Scarile sunt acum cel mai netrebnic lucru. Coborarea este defapt mai consumatoare decat urcarea. Iei cu tine doar propia-ti existenta. Acum briza nocturna te obliga sa te uiti la impunatoarea Luna , care se uita satisfacuta cu ochii ei diformi la emotia ta. Esti o creatura a noptii acum. Venele orasului hiberneaza. Miroase a iarna iar singurul lucru pe care nu il mai poti retrai cu aceasi intensitate este ziua de ieri.  Probabil ca trebuie sa mergi singur.