Azi, doar azi, ca experiment, am să scriu cu diacritice. În general folosesc diacritice atunci când vreau să fiu înțeles și de persoanele încuiate care în lipsă de argument, se leagă de Româna mea.(sau atunci când gluma pare nesărată fără un pic de slavism ȘaiDiriDiDiriDa XDDD). Stăteam în spatele unui semafor pentru că acolo era singura insulă de umbră de care mă puteam bucura. Mă amuza că dacă întrebai vreunul din polițiștii care îngreunau traficul în perioada în care Joe Biden era în România, unii ți-ar fi spus nonșalant că blocajul era datorat unei procesiuni a BOR-ului. Dar dacă putem să ne amintim că Ponta se întâlnea cu nuș ce Preafericit acum ceva timp, mai că mi se pare ironică sincronizarea procesiunii ăsteia. Și astfel am profitat încă odată de puterea speculației amestecată cu fenomenul de Big Data. Încă e neclară analogia? Mai arunc un exemplu. Azi, acum o oră m-am logat pe dashboard-ul blogului meu numai ca să văd ce se mai întâmplă. Șocul pe care l-am trăit când am văzut explozia de vizualizări de azi a fost de scurtă durată : o metodă prin care unele produse capătă publicitate utilă și gratuită este păcălirea boților analitici ai google. Așa se explică de ce din cei 40j de vizitatori azi (vezi poza 1) , 37 de vizitatori erau defapt un singur bot care mă convingea pe mine să dau search după identificatorul modificat (PhantomJS,vezi poza 2). Astfel le-am generat o vizualizare organică (adică reală, aia care face bani celor care câștigă din publicitate). Doar că eu probabil că nu sunt singurul.
*leaves blogspot open and goes outside for inspiration*
*returns after 10 hours*
Boschetarii știu ce știu atunci când stau în parc întinși pe bancă. Imaginația zburdă mai bine atunci când ești deconectat de oricealtceva. Eu de exemplu mă simțeam de parcă aș fi stat pe bancheta plină de arcuri ieșite din spatele unei Dacii. Deja conștientizam că banca aia îmi juca feste, însă mirosul de textile prăfuite combinat cu razele soarelui pe care le vedeam prin ochii închiși îmi dădeau o senzație de protecție psihologică totală, de parcă ar fi fost un geam acolo în aula minții mele(nu știu sensul exact al cuvântului aulă dar mie mi se pare amuzant).
Dacă individul din Brigada Gay-lor Simpatici nu m-ar fi mustrat pe motiv că murdăresc banca, probabil că visarea mea ar fi fost neîntreruptă. Și tot atunci m-a lovit cel mai bun exemplu care să definească fenomenul de Big Data pentru oricine. Să ne imaginăm că ne aflăm în Maine, un ținut care apare obsedant de des în scrierile unui anumit american. Undeva, într-un cartier format numai din cul-de-sac-uri pline de case în stilul corespunzător al visului american, se află un moșneag bătrân. Acest boșorog fost polițist are în casă (mai bine zis în , pe, sub) o grămadă de bucăți mici de ziare și reviste cu semne din hârtie fragilizată de trecerea timpului (sau de mâini curioase). Are o cameră obscură în care stă și citește toată ziua. Cărți. Ziare. Reviste. Chiar și reclame. Ascultă muzică toată ziua și își notează într-un carnețoi toate referințele posibile. Ăsta e omul Google varianta 0.001 Closed Beta Testing. Ăsta e The Sage. Dar în mañana următoare moșul e găsit aproape mort la etajul unui bar intoxicat de căldura purifiantă a 50 de grade Celsius răspândite cu spor de un ventilator leneș de cofetărie pe ritmul unei melodii de la Portishead. În ultimile sale momente de viață acesta urlă încet următoarele: OUR INTERNAL MUSIC LISTENS TO DIFFERENT VOICES.But please follow...
Dăm click pe update și aflăm că există varianta mai simplă și superbă, 1.0 numită motor de căutare pe Internet. Primele efecte pozitive ale navigării internetului prin intermediul unui motor de căutare fac referire la demistificarea și categorisirea eficientă a informațiilor. Istoria e istorie, conspirația e conspirație, porn-ul e porn și tot așa. Toate informațiile necesare și nenecesare sunt așezate pe ecranul nostru fără să fim nevoiți să ne transformăm în moșneagul de mai devreme pentru un dram de informație. Fast forward ~10 ani mai încolo și deja conceptul de versiune e demodat. Dar de amorul referențierilor viitoare , varianta 2.0 a navigării internetului se face în mare parte prin motoare de căutare și platforme de căutare (Google and Facebook models). Acum ce mă amuză sincer e naivitatea maselor care chiar cred că amprenta digitală e ceva ce poate sta ascunsă (Internet Service Provider-ul tău poate afla dacă asculți sunetul de la filmele porno dar nu o face că e băiat finuț). Revenind la scenariul general cu moșul de mai devreme, imaginați-vă cum ar fi dacă v-aș spune că moșul avea și o bibliotecă publică foarte meticulos organizată la care are access întreg orășelul în care trăiește. Și dacă vă spun că moșul pe deasupra știa și cele mai noi bârfe pe care le vindea pe bani grei ziarelor locale(nu de alta, dar orășenii îi mai scăpau câte o vorbă ce putea lega speculațiile între ele)? Serios, puneți-vă în locul moșului sau a companiei care știe mai multe despre tine decât credeai! Voi nu ați face la fel dacă o companie mare de publicitate vine și vă plătește bani grei pentru informațiile pe care le colectați meticulos și gratuit? Mai nasoală e situația atunci când statul vine și cere informațiile astea. Nu de alta dar statele lumii nu vor să îți vândă pastile de slăbit și bilete la concert. Guvernul vrea control absolut întrucât tehnologia de astăzi permite un totalitarism la care nici Gestapo-ul nu putea să viseze sau o libertate anarhistă. Și așa deci, moșul vinde tot ce poate către stat, nu de alta dar a aflat de la alți moși posesori de biblioteci că dacă nu se supune, riscă să devină următorul VK. Iar de aici până la Watergate-ul secolului 21 nu mai era decât un Snowden de parcurs. Acum sper că conceptul de Big Data e clar. Ăsta e conceptul care face referință la manipularea de date în cantități enorme din care o entitate poate extrage o speculație validă pe caz general, care îi oferă opțiunea de a specializa căutarea către ținte precise. E arma noului val. Ăsta e căcatul.
Dar hei, ce putem face ca să reglementăm astfel de orori?! Cum facem să punem punct la o astfel de supraveghere globală? Scurt/2: Greu! Nu doar din cauza conflictului de interese financiare ci și din cauza faptului că internetul a funcționat în mare parte ca o extensie a conștiinței colective umane(piraterie, exprimare liberă, hacktivism, porn, cultură, știri, cumpărături) e extrem de greu să împingi legi care să proptească în loc cea ce numim noi azi Internet. Ne place pentru că avem access la tot ce altădată era aproape imposibil. Dar nu ne place că există și interese meschine în spatele acestei revelații mai mari decât Renașterea dpdv al impactului asupra umanității. Și aparent tot internetul vuiește de cum Uniunea Europeană a adăugat încă un punct in plus al războiului cultural Old World vs New World: în UE poți cere să fi șters de pe net (față de diabolica Americă în care banul face legea cică, de parcă UE ar avea tupeul să îmi spună că ei nu au făcut parte din schemele de tip NSA) . Și stau să mă gândesc dacă chiar vreau ca informația nefiltrată și liberă să poată fi ștearsă de pe internet printr-o simplă cerere. #RIP#NetNeutrality
