Clarificare despre numarul17

In randurile care urmeaza ,am sa explic de ce acest numar aparent pasnic , este pentru mine un numar fatidic , al destinului , sau cum aveti voi chef sa-i zice-ti! La o analiza foarte sumara,cifrele care il compun(1 si 7) arata extrem de normale;1 este cifra intaietatii,a fi primul sau ceva de genul unde cifra 7 simbolizeaza norocul. Insa , dupa cum am observat , a fi primul in linie nu este mereu bine si dupa cum stim , norocul ne joaca mereu feste!

Revenind la legatura dinre acest numar si viata mea , eu cand am fost mic am fost dat la gradinita 117 . Singurele amintiri care-mi vin in cap legat de aceasta perioada sunt ca acolo am aflat ce-i ala numar de telefon fix , prieten si tot acolo mi-am luat prima bataie si mi s-a pierdut singurul meu act oficial vare la vremea aia atesta existenta mea:certificatul de nastere de catre doamna infirmiera.
Odata cu trecerea timpului am fost dat la scoala;la scoala Pia Bratianu numar 17 mai exact , scoala care avea curte comuna cu gradinita! Aici am avut primul prieten adevarat (un anume tip pe nume Andrei Gheorghe Dumimtru). Insa nu totul s-a desfasurat in pace si armonie(caci altfel nu ar mai fi numarul asta fatidic!). Astfel,odata cu evolutia si implicarea mea in procesul de culturalizare , mi-am atras si stima si ura. Stima din partea profesorilordeoarece ei vedeau interesul si efortul meu vadit pentru a capta informatii noi. Ura din parteaunora si altora , pe motiv ca eram un "tocilar" . Mai multa ura mi-am atras dupa ce am facut revista scolii intr-a 5-a si a 6-a ,revista cu care am castigat locul 1 la concursul de revista scolara pe municipiu(din care concurs eu nu am decat o copie alb-neagra a diplomei). Desi initiativa , ideea , si cam majoritatea articolelor imi apartineau , cea care a luat laurii pe aceasta revista intitulata "Luceafarul" a fost scoala si doamna diriginta care si in momentul asta se lauda cu acest proiect , desi nimeni nu mai e acolo sa-l sustina ideologic si financiar (link-ul care demonstreaza asta e urmatorul http://www.scoala17pb.ro/stanescu.html ). Sa nu mai vorbesc de olimpiada "Mihai Eminescu" a doamnei Stanescu la care am tinut un discurs demn de documentar la TV de 6 pagini (la varsta de 13 ani in care am dezbatut de la originea numelui la succesul sau moderat in anumite reviste la care publica) si din care m-am ales cu o hartie colorata. Odata cu asta insa , a existat si o parte buna;mi-am atras admiratie din partea unor oameni necunoscuti din scoala .
Cu timpul insa , in cap mi-a venit ideea sa schimb locul . Si asa am ajuns eu in Lieul Ion Neculce . Nici aici insa nu am scapat de 17 din mai multe motive: scoala a inceput pe 17 septembrie(pe motiv ca 15 pica sambata) si numele dirigintei era acelasi cu al fostei : Stanescu! Tot aici , in cadrul acestui liceu , am reintalnit multi colegi din 17 si am fost al 17-lea la catalog intr-a saptea si a opta!
Odata incepute cursurile , am trecut la categoria de elev mediocru , deoarece aproape toti profesorii aveau tendinta sa-mi dea note proaste in primul semestru si in al 2-lea sa le ridice . Astfel mi se demonstra (vaz Doamne!) cat de prost eram eu pregatit din generala ca apoi sa mi se arate ce bun am ajuns . In situatia aceasta am ajuns sa comit prima schimbare de caracter , primul chiul , prima vizita la sectie (defapt a 3-a dupa accidentul de masina si scoaterea buletinului) si prima nota mica! Insa au existat si parti bune : am capatat curaj , prieteni noi , pasiuni personale , si in acelas timp m-am impacat cu o fosta prietena (si ca o culme , scriam asta in timp ce ea dadea teza la ita :)) ) . Odata intrat in ciclul liceal , am dat de si mai mult ghinion . In primul rand , parerea pe care a lansat-o nebuna fosta diriginta Rodica Cana dintr-a 8-a despre mine in cancelarie m-a urmat intr-a 9-a . Astfel am dat si prima corijenta (la chimie unde cel mai probabil am ajuns asa din cauza ca nu am vrut sa ma tund!).
Intr-a 10-a , odata cu implinirea varstei de 17 ani , sperantele au fost la fel de mari ca dezamagirile... "Nimic la momentul actual nu mai face sens;am ajuns urat!" a fost concluzia mea! O problema a fost ca am devenit un las; chiar si fata de tipa de care-mi place. Am ajuns sa nu imi mai pese de ce patesc la scoala . Am ajuns sa nu imi mai pese....



===2014. Aici chestiile devin interesante.Coșurile mă deprimau și eu oarecum reușisem să trec peste ura pe care o purtam constant tipei pe care am idolatrizat-o cu adevărat pentru prima oară în viața mea. Încă cred.